Aiureala de seara

Da, stiu, ar fi trebuit sa dorm la ora asta, ma asteapta o zi lunga maine. De indata ce imi beau cafeaua o sa ma culc, ca-n fiecare noapte, sperand la bucuriile marunte de a doua zi. Dimineata ma voi scula iar devreme, la prima ora, cand nici macar luna n-a lasat loc soarelui sa rasara. O ora imi ia dichiseala, spalatul, pieptanatul, uitatul atent in oglinda pentru a nu rata nici un detaliu ce mi-ar putea strica ziua. Cheful de vorba imi va revenii tarziu, mult mai tarziu de aceea incerc din rasputeri sa nu dau de cineva cunoscut care sa-mi alunge gandul de dimineata si momentele mele de liniste. Imi pun castile in urechi, dau drumul la Radio Romantic si ma strecor printre "nebuni" prin masinile superaglomerate. Uneori chiar uit sa cobor, visand cu ochii deschisi si privind absent prin geamurile nespalate. De ce m-as sinchisi sa ma grabesc la serviciu, ma gandesc. Nici macar nu am ceas, ma orientez dupa soare, dupa vant, dupa lumina si intuneric. Ma omoara incet orele fixe. Urasc programarile si in general toate lucrurile aranjate in cel mai mic detaliu. Doamne ce maimute suntem si ce linistiti parem cand tot ceea ce facem e conform cu ceea toata lumea din jurul nostru considera ca inseamna normalitate. Azi am vazut o veverita, in copacul ce-mi zambeste de fiecare data cand trec pe langa el. M-as fi cocotat intr-o zi in el sa-i vad pe toti cum se agita sa ajunga la serviciu, cum alearga apatici de colo pana colo, debusolati si tristi. Dar nu-s in stare, pentru ca si eu sunt la fel ca ei...am invatat cum sa-mi omor gandurile considerandu-le prostii sau rataciri. Stiu ca intr-o zi o sa-mi para rau de multe ce le-am simtit si nu am fost in stare sa le fac...Destul pentru azi...Nu v-am scris voua, am scris asa, aiurea...de prea mult dor.

31

31 de ani batuti pe muchie, traiti uneori haotic, alteori asezat, toti insa intr-o deplina cautare de sine. Cam multi pentru gustul meu, dar poate prea putini pentru cei care au apucat, din greseala, sa tina la mine. Un inel de argint, turcoaz, purtat aiurea pe unul dintre degete ma priveste ca pe o doamna. N-as stii ce sa-i spun daca m-ar intreba ce sunt acum…Copil? Poate..uneori cand mai gasesc farame de inocenta intr-un colt de oglinda in care apuc pe fuga sa ma uit? Adult? Cu siguranta nu, oamenii mari au planuri de viata bine conturate, au familii si ganduri complicate? Si apoi m-ar trada desenele animate la care privesc uneori sau cartile cu basme in care ma ascund ori de cate ori viata nu-mi da pace. Toti intreaba ce sunt, cum ma simt la varsta asta, zic ei asa de frumoasa. N-am raspuns pentru astfel de intrebari. Ce simt gasiti aici, in romantisme lesinate, rar citite de cineva, sau mai bine zis rasfoite doar din intamplare. O vreme am cautat armonia lucrurilor, acum nu-mi doresc decat liniste. Muzica si liniste. Acolo ma veti gasi intotdeauna, pentru ca aici intre oameni, cautarile mele s-au sfarsit.

Decor stramb

Dimineata acesta de duminica m-a trezit fredonand “El condor pasa” impingandu-ma incet spre margine de pat si lasand fiorul lui dulce sa-mi cuprinda sira spinarii dezvelita de noaptea ce-a trecut. Am inchis ochii si am pasit in ea desculta si atat de somnoroasa incat nici macar pasul nu mi l-am recunoscut. Hei, mi-a soptit, niciodata cantecul asta nu te-a gasit in bratele lui, doar ale altora …au fost alte acorduri si alte melancolii, si am simtit cum vorba asta a ei cu aroma de trecut m-a rascolit, pentru ca avea atat de multa dreptate….. nu am simtit armonia si libertatea acestui cantec decat mereu departe de el. N-am lasat gandul sa ma bantuie prea tare si am sorbit din ceasca lipsita de viata o cafea tacuta si trist colorata, dulce amaruie…uitata de aseara pe un colt de masa.Mda, imi ziceam, cand e vorba de el totul devine teribil de complicat, nu ma pot aduna si nu ma pot desprinde, pentru ca simt ca n-as mai fi eu daca as incerca, alta fiinta ar salasui atunci in mine, stranie si de nerecunoscut. M-am ratacit mereu in decorurile lui strambe in care tacerea a sapat adanc in carne vie pana dincolo de oase si am stiut mereu ca intr-o buna zi pentru el nu va mai ramane nimic din mine, nici macar umbra amintirilor. I-as sfarteca sufletul pentru asta si l-as aseza la raspantii in bataia vanturilor reci, dar mi-ar lua o eternitate ca sa uit si ca sa ma iert pentru asta…In fine m-a cuprins iar plictiseala de mine si de gandurile mele obsesiv repetitive despre el si despre nimicul dintre noi…ca in povestea aceea fara de sfarsit care mi-a bantuit copilaria si ii privesc acum tacuta, doar pe furis pozele cu el, de parca uitandu-ma prea des sau prea intens la ele mi s-ar topi in priviri si ar disparea cu totul. Are obrazul ars de soare si buzele-i sunt modelate de vant, toate stranse intr-un suflet ce tanjeste dupa spatii intinse si libertati pe care greu si le mai permite acum. A ramas un zambet strengaresc sarutat de atatea ori de mine…Nu mai gasesc demult logica lucrurilor, scriu la intamplare…am obosit.

Marturisirea unui joc de sah

Am varsat iar ceaiul cald, amestecat cu degetul, asa cum imi place mie, peste tacerea de dimineata, peste gandurile si cuvintele tale…de prisos. Mi-ar fi placut sa intelegi, fara prea multe explicatii, ca nu-ti apartin, pentru ca eu iubesc doar pe cei care nu ma pot iubi si mi-e dor doar de cei care nu-mi pot stinge dorul. Asa sunt eu, croita de D-zeu, sa nu am niciodata liniste, sa tanjesc dupa imposibile atingeri si neimplinite iubiri. Da, noi doi, vom avea o viata impreuna, dureros de obisnuita cu mici bucurii dar si cu inevitabile tristeti, dar eu voi fi in aceasta poveste mereu cu o secunda mai departe de tine. Poate ti-ar fi mai usor daca ai pricepe ca-n mine convietuiesc in acelasi timp, soare si ploi, alb si intuneric, iubire si neputinta si mai ales tone de trecut apasator si dureros, incrancenat si mereu banuitor. In el s-au oprit prezentul si secundele viitorului, undeva, la poarta unei case, intr-o iarna, la ceas tarziu in noapte. Am sa revin acolo mereu, cand tu te astepti cel mai putin, dar ma impac cu gandul ca poate si tu ai un loc al tau in care fugi uneori. Vezi, tu poti alege usor, pentru ca in tine zac patru anotimpuri, in mine doar unul singur si nebunia lui. Da stiu, ti-am otravit gandurile in acest inceput de zi. Poate ca te asteptai sa zic ca viata mea n-are rost fara tine, ca tu esti inceputul si sfarsitul meu. Nu pot decat sa zambesc, stregareste, c-un suras pagan si vinovat si sa alunec pe poteci neumblate si nestiute de nimeni, asa cum faceam in copilarie, ascunzandu-ma de cei din jur, total neinteresanti si obositori. Da, zambesc pentru ca si tie ti-as putea spune te iubesc, dar cu seninatatea celui care a gasit-o deja si o daruieste celor din jur, de prea plin si de prea mult, de dorul si de neputinta celei dintai. Un soi de iubire fara zbucium, fara lacrimi, atat de linistita incat sa nu simta furtuni, o iubire din care nu se moare niciodata. Mi-e greu sa-ti spun toate acestea, pentru mine inseamna renastere si resemnare, blestem si destin, dar si cafele varsate, nopti de nesomn, carti citite sub piele, imagini miscatoare…un amalgam de trairi fara zgomot. E ca intr-un joc de sah, in care el" muta o zi alba" , eu mut " o zi neagra", ca in poezia lui Sorescu, in care are loc rocada sentimentelor. Nu te chinui sa-mi dai fericire, nu mai cred in ea, iti cer doar liniste si pace, momente de implinire si de tandrete si am sa te rasplatesc prin taceri fara de explicatii inutile si n-am sa te las sa simti nici o secunda ca viata mea nu ti-ar apartine. Imi doresc armonie cu mine, cu cei din jur si mai ales cu tine si lasa-ma sa regasesc iar linistea singuratatilor mele.

Eu mut o zi albă,
El mută o zi neagră.
Eu înaintez cu un vis,
El mi-l ia la război.
El îmi atacă plămânii,
Eu mă gândesc un an la spital,
Fac o combinaţie strălucită
Şi-i câştig o zi neagră.
El mută o nenorocire
Şi mă ameninţă cu cancerul
(Care merge deocamdată în formă de cruce),
Dar eu îi pun în faţă o carte
Şi-l silesc să se retragă.
Îi mai câştig câteva piese,
Dar, uite, jumătate din viaţa mea
E scoasă pe margine.
- O să-ţi dau şah şi pierzi optimismul,
Îmi spune el.
- Nu-i nimic, glumesc eu,
Fac rocada sentimentelor.
În spatele meu soţia, copiii,
Soarele, luna şi ceilalţi chibiţi

Tremură pentru orice mişcare a mea.
Eu îmi aprind o ţigară
Şi continuu partida.